Originar din zonele ale Australiei şi din Papua Noua Guinee, arborele de ceai (Melaleuca alternifolia) este un reprezentant al Familiei Myrtaceae, folosit ca plantă medicinală de către unele tuburi aborigene. Ciudatul nume i se datorează exploratorului britanic James Cook, care,atunci când a debarcat în Golful Botany (1770), a observat că localnicii beau ceai preparat din frunzele acestui arbore. Aceştia foloseau arborele de ceai şi pentru cataplasme, făcute din frunze zdrobite amestecate cu argilă, pe care le aplicau pe răni, tăieturi sau alte afecţiuni ale pielii. Există o legendă care povesteşte despre o lagună cu puteri miraculoase, unde localnicii făceau baie, pentru a vindeca arsurile şi rănile. Se pare că această lagună avea, de-a lungul malului, numerăşi arbori de ceai, şi probabil, frunzele care cădeau transformau apa într-o baie antiseptică.Primii colonişti au urmărit şi au învăţat cum să folosească frunzele pentru vindecarea unor afecţiuni. În anii '20, cercetătorii australieni au început să testeze proprietăţile antibacterieni ale arborelui de ceai. Dr.Arthur Penfold, de la Muzeul de Arte şi Ştiinţe Aplicate din Sydney, a descoperit că uleiul era cel puţin de 10 ori mai eficient decât acidul fenic, principalul antiseptic folosit în acele vremuri. El a reprezentat uleiul din arborele de ceai ca pe un ,, tratament de bază eficient şi demn de încredere '' în faţa Societăţii Regale, în anule 1923. În curând, medicii privaţi şi spitalele publice au început să folosească uleiul pentru a preveni infecţiile, în cazul pacienţilor care erau supuşi operaţiilor.
A mai fost utilizat în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în fabricile de muntiţie, pentru vindecarea rănilor pielii provocate de aşchii şi alte componente metalice. Şi-a câştigat un renume mondial începând cu anul 1980, însă australienii i-au apreciat calităţile binefăcătoare de secole.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu