Primii colonişti au urmărit şi au învăţat cum să folosească frunzele pentru vindecarea unor afecţiuni. În anii '20, cercetătorii australieni au început să testeze proprietăţile antibacterieni ale arborelui de ceai. Dr.Arthur Penfold, de la Muzeul de Arte şi Ştiinţe Aplicate din Sydney, a descoperit că uleiul era cel puţin de 10 ori mai eficient decât acidul fenic, principalul antiseptic folosit în acele vremuri. El a reprezentat uleiul din arborele de ceai ca pe un ,, tratament de bază eficient şi demn de încredere '' în faţa Societăţii Regale, în anule 1923. În curând, medicii privaţi şi spitalele publice au început să folosească uleiul pentru a preveni infecţiile, în cazul pacienţilor care erau supuşi operaţiilor.
A mai fost utilizat în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în fabricile de muntiţie, pentru vindecarea rănilor pielii provocate de aşchii şi alte componente metalice. Şi-a câştigat un renume mondial începând cu anul 1980, însă australienii i-au apreciat calităţile binefăcătoare de secole.